Plăsmuirea unei minți romantice
Am început să dansez. Ca de obicei, muzica mi-a împrăștiat în bucățele toată tristețea pe care o mai aveam.
N-am băgat de seamă când ghiozdanul mi-a căzut din spate și pentru câteva ore l-am pierdut.
Dar n-am avut de ce să-mi fac griji, am știut să fiu în apropierea unor oameni frumoși, așa că n-am avut pic de teamă.
Nu știu cum era înainte în Vama Veche, dar mie îmi place acum. Când mergi acolo, ai de unde alege.
Poți să-ți găsești locul foarte ușor, poți să te încadrezi în orice grup vrei.
Am dat de o Vama Veche diversă, frumoasă și fericită. Nu regret că n-am cunoscut-o până acum și nu doresc să-i cunosc trecutul. Prezentul e tot ceea ce contează.
După cum spuneam, m-am apucat să dansez și mi-am lăsat gândurile să zboare.
N-am observat, dar dintr-o dată, de la un dans haotic și plin de viață, m-am trezit stând jos, pe nisip, în poziția lotus.
Ca de obicei, m-am apucat să vorbesc mai mult ca niciodată și râsul n-a întârziat să apară. Parcă erai acolo de ani întregi. Parcă eram acolo de-o viață.
Sunt momente în viață când vrei ca anumite zile să nu se mai termine, când vrei ca toată zâmbetele să rămână pe fețele oamenilor dragi, când îți dorești ca discuțiile să fie interminabile.
Sunt anumiți oameni pe care îi întâlnești, doar pentru câteva ore sau zile, dar ai impresia că-i știi de-o viață.
Ai vrea ca atunci când te cuprind în brațe să nu-ți mai dea drumul niciodată. Ai vrea să stai acolo pentru totdeauna.
În cazul meu, "întotdeauna" înseamnă ca de fiecare dată foarte puțin. Trebuie să-mi porționez acest întotdeauna ca nu cumva să-l pierd prea repede.
În acele minute, care mi s-au părut a fi ani, totul a decurs atât de natural încât nu-mi venea să cred că într-adevăr, chiar eu sunt cea care vorbește.
"Mai vrei să stăm aici?"
"Aș sta aici cu tine, așa, cam o viață."
Și tu și eu știm că tot ce înseamnă "o viață", "întotdeauna", "pentru eternitate", se rezumă la maximum câteva zile, dar continui s-o spui ca și cum chiar crezi asta.
Ce frumos e să plutești chiar dacă tu știi că habar n-ai să înoți.
Ce interesantă e mintea omului care își creează propriile povești, crezând că ele se vor transforma în realitate.
Ce frumoasă e realitatea când de fapt, tu chiar o trăiești.
Ce bine-ar fi dacă ne-am rezuma doar la o eternitate de câteva zile, fără să ne lăsăm mintea să zboare în permanență.
Iar te-am ținut de mână, ți-am atins palma pe care parcă n-am mai atins-o de prea multă vreme. Ce dor mi-a fost de ea, și cum îmi strângi degetele fără ca măcar să doară.
Iar mi-ai spus că sunt frumoasă și pentru o eternitate de câteva secunde, te-am crezut.
.jpeg)
Comentarii
Trimiteți un comentariu