Băiatul care voia să fie ciment
A fost odată ca niciodată, așa cum încep toate poveștile. A
fost, dar nu demult. A fost odată ca niciodată un băiețel.
Cum îl chema?
Ei bine, pe băiețel îl chema Victoraș. Victoraș avea...
Victoraș?
Da, Victoraș?
De ce?
Pentru că așa s-au gândit mama și tatăl lui să-i pună
numele, Victoraș.
Acum ești atent?
Da, sunt atent.
A fost odată ca niciodată un băiețel.
Băiețel? Dar ai spus "băiatul care voia să se joace cu
ciment"...
Da, am spus "băiatul care voia să fie ciment,
scuze"...
A fost odată un băiat pe care îl chema Victoraș. Victoraș
avea părul de aur, ca soarele. Nu semăna cu Făt-Frumos, dar nici prea departe
nu era. Semăna cu el, Victoraș. Nimeni nu mai era ca Victoraș. Cum nu e nimeni
nici ca tine.
Ochii albaștri i-a avut Victoraș de când s-a născut, doar că
atunci când mama lui l-a adus pe lume, ca orice altă mamă, părul îi era negru
ca smoala.
Negru? Dar ai zis că avea păr cu aur.
Nu cu aur, păr DE aur. Da, acum avea păr blond, dar când era
foarte foarte mic era puțin mai închis la culoare, cum e părul meu de exemplu.
Victoraș avea 3 ani. Era puțin mai înalt decât băiețeii de
vârsta lui și de aceea mereu prefera să se joace cu cei mai mari.
A doua
bucată-Întrebările/Unde locuia băiatul
Victoraș locuia într-un tărâm de basm, aproape magic (cel
puțin așa considera el) unde avea tot timpul loc să se joace în curte, să
alerge, să țopăie, să țipe, să miroasă florile, să le ude, să picteze, să
vorbeasca mult, să întrebe orice, să se joace cu animalele, avea voie să facă
aproape tot ce voia.
Tărâmul de basm în care locuia Victoraș era uriaș. Măsura
cam 100 de pași de uriaș. Deci în pași de copil ar fi foarte mult de măsurat.
Pe tot tărâmul de basm existau flori. Flori pe care bunica
lui Victoraș le planta în fiecare primăvară. Existau flori galbene, flori mov,
flori albastre, flori roșii, flori albe.
În tărâmul de basm al lui Victoraș era multă iarbă, pe care
copilul avea voie să calce tot timpul. Mai ales vara, când stătea desculț. Lui
Victoraș îi plăcea tare mult când iarba îi intra între degetele de la picioare.
Îl gâdila.
A treia
bucată-Întrebările/Ce făcea băiatul
Băiatul pe care îl chema Victoraș făcea în fiecare zi ceva
diferit.
Ce făcea diferit?
Ai răbdare și vei afla. Dacă te grăbești să dai pagina, n-o
să afli despre toate peripețiile lui.
Într-o zi a vrut să iasă afară și să se joace la nisip, a
construit castele mari pe care apoi le-au dărâmaut excavatoarele și
tractoarele.
După ce și-au terminat treaba exacavatoarele și tractoarele,
Victoraș le-a dus la șantier.
Victoraș s-a gândit că joaca la nisip e plictisitoare și s-a
hotărât să se urce în hamac.
Hamac?
Da, hamac. E ca un leagăn doar că poți să și dormi în el.
Continui povestea sau ne culcăm?
Da, continuă.
S-a legănat, s-a tot legănat și când a simțit că aproape îl
ia somnul, Victoraș a întrebat ca de obicei:
"-Și acum ce facem?"
"-Acum o să facem o întrecere", a spus mama.
"-Cine ajunge primul în partea din spate a curții,
câștigă un trofeu."
Până în partea din spate a curții era drum destul de lung.
Trebuiau să treacă pe lângă cele două cauciucuri pe care mama le-a așezat
"la fix" pentru întrecere, să sară peste nisip, să ocolească
excavatoarele și tractoarele ( pentru că altfel riscau să fie călcați), să
meargă încet-încet pe podul de piatră ( care foarte rar se dărâma) și să aibă
grijă să nu calce în drumul lor nicio vietate.
"-Uraaa!, a strigat Victoraș, am câștigat.
Mama și Victoraș au alergat cât de repede au putut până în
capătul curții. Erau amândoi destul de obosiți la final.
Mama era gata-gata să dărâme podul de piatră.
Podul de piatră nu s-a dărâmat?
Încă nu.
Evident că mama n-a reușit să câștige premiul întâi,
Victoraș o întrecea de fiecare dată.
Și pentru că a
întrecut-o pe mama, a primit trofeul grebla de plastic.
Grebla de plastic?
Da, grebla de plastic. Erau trei trofee. Dacă ieșeai pe
locul întâi primeai grebla de plastic, dacă ajungeai pe locul doi câștigai
lopățica de culoare roșie iar persoana care ajungea pe locul trei primea o
furcuțilă mică, albastră, de plastic.
Eu vreau FUR-CU-LI-ȚA de plastic.
Dacă vei ajunge pe locul trei, vei primi furculița mică,
albastră, de plastic.
După ce s-a terminat întrecerea, Victoraș tot nu știa ce să
mai facă. Era foarte nerăbdător. Ar fi vrut ca noaptea să nu mai vină și ziua
să nu se mai termine.
Victoraș știa că atunci când se întunecă și apar stele pe
cer, mama îi spune iar: "-Mai ai cinci minute și mergem la culcare"
El n-ar fi vrut să meargă la culcare, ar fi vrut să stea
toată ziua în curte. Să se joace în nisip, să ude florile, să alerge și să își
ducă excavatorul și tractorul la șantier.
Ce noroc totuși că era lumină afară!
De ce era lumină afară?
Pentru că era ziuă și ziua e lumină.
Noaptea nu e lumină?
Nu, noaptea e întuneric.
Hai, te rog nu mă mai întrerupe, altfel chiar vom stinge
lumina și ne vom culca.
Bine.
După ce s-a terminat întrecerea, Victoraș l-a observat pe
bunicul.
Victoraș îl observa întotdeauna pe bunicul. Nu era moment în
care Victoraș să nu-l observe pe bunicul.
Bunicul nu era chiar ca un bunic din povești. Era destul de
tinerel dacă stai să analizezi media de vârstă a bunicilor. Și totuși, avea păr
alb. Da, bunicii din povești mereu au părul alb.
Bunicul avea și barbă.
Victoraș mereu îl întreba pe bunicul:
"-Ce e asta?" iar bunicul îi răspundea de fiecare
dată -"Barbă"
Victoraș își punea atunci mânuțele pe față, chiar în locul
în care știa că trebuia să crească barba și spunea:
"-Și eu am barbă ca bunicul"
Bunicul, ca în orice altă zi, făcea treabă.
Ce treabă făcea bunicul?
Bunicul făcea fix ce îi plăcea cel mai mult lui Victoraș, se
juca cu apă și nisip.
Bunicul se juca?
Mă rog, nu se juca așa cum ne jucăm noi, de exemplu, se juca
cum se joacă bunicii.
Construia un gard.
"-Ce faci aici, bunicule?" a întrebat Victoraș.
"-Uite repar gardul, Victoraș" a spus bunicul.
"-Și eu vreau să repar gardul" a spus atunci
Victoraș.
"Du-te și ia-ți lopățica de la nisip și vino să mă
ajuți" i-a spus bunicul lui Victoraș.
"-Iuuupi!" a exclamat băiețelul.
Băiatul!
Da, băiatul! Scuze...
În timp ce bunicul amesteca cimentul cu nisip și apă,
Victoraș a zis:
"-Vreau să mă bag în ciment!"
...niciun răspuns
"Vreau să mă bag în ciment!"
Ca orice bunic și bunicul lui Victoraș se gândea la
problemele lui, așa că, fără să vrea, nu prea a fost atent la spusele
băiatului.
"Vrei să fii ciment?" a întrebat bunicul.
"NUUU, vreau să mă bag în ciment" a mai spus o
dată Victoraș.
Bunicul nu știa însă că orice i-ar fi spus lui băiatului,
acesta n-ar uita prea curând...
După câteva reprize de turnat ciment, Victoraș a decis că
s-a plictisit și de această treabă, așa că a întrebat din nou:
"-Și acum ce facem?"
"-Acum vom merge să aranjăm mașinuțele" a propus
bunicul lui.
"-Nuuu, eu vreau cu mama." a spus Victoraș.
"-Vrei cu mama?" a întrebat bunicul.
"-Da, vreau cu mama."
"-Bine, atunci strig-o" a propus bunicul.
"-MA-MA, mamaa, MA-MA" a strigat Victoraș.
"Da, mamaa" a țipat și mama din casă.
STAI!
Să stau?
TOCMAI AM UITAT SĂ-ȚI SPUN CUM ARĂTA MAMA LUI VICTORAȘ.
Cum?
Păi mama lui Victoraș era fix ca o mamă!
Era mai înaltă decât Victoraș, deși nu prea înaltă față de
un om obișnuit, avea păr lung și negru, doi ochi căprui și era mereu
zâmbitoare.
Se îmbrăca întotdeauna așa cum se simțea bine, dar mai ales
în pantaloni. Câteodată, Victoraș o vedea și cu șosete diferite.
Nu o interesa cum se îmbracă, dar îi păsa cum îl scotea pe
Victoraș în lume.
Mama lui Victoraș se certa uneori cu bunicul lui Victoraș.
"-Nu vă mai certaați!" le striga Victoraș.
"-Nu ne certăm, Victoraș, dar bunicul nu înțelege că nu
trebuie să te lase foarte mult la televizor."
"-De ce?" întreba Victoraș.
"-Pentru că o să-ți strici ochii și mintea" spunea
mama lui Victoraș.
"-Hai, mai lasă-l până se termină desenul ăsta" se
ruga bunicul lui Victoraș.
"-Binee, dar dacă nu vii după ce se termină, o să dorm
fără tine." îl atenționa mama pe Victoraș.
"-Mă duc la mama." îi spunea Victoraș bunicului.
Când o vedea pe mama, Victoraș întindea brațele ca s-o
cuprindă și îi lipea un pupic pe obraz.
"-Ești frumoasă, mama" îi spunea Victoraș mamei.
"-Oo, Victoraș, tu ești minunat!" îi răspundea
mama.
.jpeg)
Comentarii
Trimiteți un comentariu