Lumini printre umbre de noiembrie

                                                                  

                                                                              Sursa: Pinterest

S-a lăsat frigul dintr-o dată. Parcă nimic nu mai spune că acum 1X săptămâni eram la mare. Cum sună asta. Parcă nimic nu mai prevestește măcar am avut un anotimp călduros. Ar fi trebuit să mă obișnuiesc deja cu mirosul ăsta de geci ude. Frig cât cuprinde, apoi căldura insuportabilă pe care ai simțit s-o trăiești altfel. Nu-ți imaginai vreodată că la 7.50 dimineața ești într-un vagon plini cu oameni care s-au trezit de la 5 ca să-și fumeze țigara, să mănânce micul ăla dejun sănătos sau să-și spele amintirile din zilele de weekend. 

Intri acolo printre miile de geci și te pierzi cu totul. Te uiți la ceas, știi ce aștepți, dar parcă nu vrei. Nu vrei să treacă timpul, nu vrei să-l ții așa strâns de mână, nu vrei să te afunzi în geci. Tot soiul de modele, mărimi și culori. Nu înțelegi cum unii oameni pot să fie atât de aranjați și acum. Cine se gândește la modă la 6 dimineața? 

Sigur nu-ți aduci aminte că ai fost acolo, că ai purtat pantalonii ăia, că ți se păreau strâmți...

Și totuși, n-ai vrut să fii singura care rămâne în urmă. Ai mai văzut luminile alea, te-ai mai afundat în întunericul ăla, ai mai clipit la fiecare umbră care se așternea pe unul dintre pereți. Că n-ai încercat să te uiți la toți. Și dintr-o dată, te-ai lovit de geci. Ți-ai adus aminte că ești mică și că totuși poate trebuie să dai socoteală cuiva că te afli acolo. Unde mergeai așa grăbită? Te uiți cu scârbă peste fiecare geacă și dacă apuci să vezi ceva în față, îți dai mereu cu părerea. 

Mi-am spus-o și eu. De data asta tare și răspicat. Eram printre geci și tot ceea ce puteam să simt era mâna aia caldă. Mi-am adus aminte că suntem în luna noiembrie. N-am simțit. Am crezut că o să fie vară o lungă perioadă de timp. Nu ziceau la știri că e încălzire globală? Dar mi-am adus aminte că eu abia în ultima perioadă am început să urmăresc știrile. 

Cât să mai aștept? Oricum era cazul să treacă și toamna. Lasă, e bine că m-am dus, că am putut să mă ridic din nou din pat și chiar dacă mirosul de geci mi-a rămas impregnat în cap știu sigur că mâine o iau de la capăt și nu trebuie să mă mai vait. Nu mi-a fost rău. Nu mi-e rău niciodată printre atâția oameni. De ceva vreme îmi place să-i observ și să mă gândesc ce au în cap. Sau cu cine s-ar potrivi. Ăsta e jocul meu preferat!

Chiar în perioada asta a gecilor, i-am văzut pe ei. Aproape același stil, poate și aceeași înălțime. Stăteau cu spatele unul la celălalt, au urcat amândoi la Victoriei. Mi-ar fi plăcut să se întoarcă și să se privească. De fiecare dată îmi spun că eu nu mă potrivesc în locuri din astea, că n-aș putea să fiu atât de compatibilă fizic cu nimeni. Și îi iau pe toți la rând și îi pun lângă femininele din metrou. Mi-ar fi plăcut să mă văd așa. Dar eu nu pot să mă văd nici singură. E ok. 

Am mai trecut prin asta. Îmi plac luminile printre umbre seara. Nu mai mi-e frică de întuneric. Îl simt mai mult în palmă și încerc să-l îmbrățișez, dar fără să-l sperii. Să vedem dacă îmi iese.