Aproape de prăpastie

M-am pierdut aseară. Totul a decurs perfect in cursul zilei. Am avut grija sa zâmbesc, sa-mi placa ceea ce fac, cu ce sunt îmbrăcată si încălțata. Si mi-a iesit. Nimeni nu si-a dat seama daca ma doare ceva sau daca sunt tristă.
N-am mai fost de mult tristă. Dovada? Ei bine, n-am mai scris de atata timp...Dar scrisul e un alt lucru pe care l-am lăsat balta.
De fiecare dată când mă apuc de ceva, nu pot duce până la capăt. Nici gândul, nici fapta.
Nu tin minte o singură dată în viață mea cand chiar am fost consecventă. Sa-mi placa sa fac ceva cu atata forța încât să nu renunț. Nu imi aduc aminte de asa ceva. Si chiar de-ar fi existat, vremurile alea sunt de mult apuse.
N-am mai scris de mult si cuvintele mi s-au făcut ghem in minte. Acum, de fiecare dată când încep o nouă pagina, trebuie sa am grija cu toate nodurile care s-au format pe parcurs.
Gânduri de ieri, gândurile de acum o saptamana, pe toate le-as vrea puse undeva, dar se zbat toate sa iasa in acelasi timp si nu am răbdare să le iau pe rand.
Ca pe fiecare lucru pe care nu l-am dus la bun sfârșit in viata asta.