Fetița Fluture

A fost odată ca niciodată o fetiță fluture. Fetița fluture nu avea o casă a ei. Zbura din loc în loc în speranța că într-o zi își va găsi cu adevărat un cămin. 

Dar unde locuiesc fluturii? De fiecare dată mi-am spus că florile sunt casele lor, dar mă îndoiesc acum.

Casa pe care și-o imagina fetița fluture nu era cu mult diferită de casele prietenelor ei. Își amintește că odată, când era la grădiniță, o prietenă a întrebat-o dacă ar vrea să meargă la ea acasă, să se joace cu păpușile. 

"Da, aș vrea." a spus fetița fluture cu gândul la casa în care urma să intre. Se gândea câte lucruri noi avea să vadă pe care ea nu le avea, își imagina câte jucării avea prietena ei și câte jocuri vor putea să joace, iar atunci devenea puțin geloasă. Nu pentru că ea n-ar fi avut lucruri noi sau jucării și jocuri, dar parcă întotdeauna a vrut mai mult.

Și deși fetița fluture era de acord să meargă în casa prietenei de la grădiniță, mama n-o lăsa niciodată.

"Dacă vrei, o poți chema pe ea la tine" îi spunea mama, iar atunci fetița fluture se întrista.

Își imagina că n-are să mai intre niciodată în casa plină de jucării și jocuri, că n-are să mai îmbrace niciodată păpușile după bunul ei plac.

Deși nu și-a vizitat prea mult prietenele în copilărie, fiindcă regula era ca prietenele să vină în casa ei, fetița fluture știa exact cum  va trebui să arate o casă pentru a fi pe placul ei. 

Casa fetiței fluture era, în imaginația ei, o casă veche pe dinafară, ca un sanctuar, în care ți-ar fi fost teamă să intri, pentru că fără să-ți dai seama, s-ar fi putut prăbuși. 

Era sigur o casă cu mansardă. Nici prea mare, nici prea mică. Perfectă pentru a încăpea în ea o cameră de zi, o altă cameră pe care fetița ar fi transformat-o în bibliotecă, două dormitoare, o bucătărie uriașă și două băi, una pentru musafiri iar cealaltă pentru fetița fluture și acel cineva care ar fi vrut să-și împartă viața cu ea.

Pe dinăuntru, casa fetiței fluture era plină de viață. Era o armonie perfectă între liniște și haos.  

În camera de zi, fetița fluture avea flori. Ce amuzant! Un fluture care să aibă flori în casă? De ce-ar rupe un fluture florile când ar putea foarte bine să le lase pe câmp și să le admire?

Pentru că fetița fluture, ca toate vietățile pământului, mai făcea și greșeli. Dar cu cât îi creșteau aripile mai mult, cu atât își dădea seama ce anume era corect și greșit pe lume.

După cum spuneam, în camera de zi, fetița fluture avea flori pe care putea să le miroasă doar ea, oricând dorea. 

Nu-i plăcea prea mult să-și împartă florile, deși părinții o învățaseră despre bunătate și generozitate. Dar fetița fluture era, din când în când, egoistă. 

Fetița fluture mai avea în camera de zi o fereastră imensă prin care se putea vedea tot câmpul cu maci.

Macii erau singurele flori pe care fetița fluture nu le putea rupe. Simțea că acolo era casa lor, pe câmp, o casă pe care ea n-a avut-o niciodată.

Deasupra șemineului din camera de zi, fetița fluture avea un tablou. Dar nu orice tablou, un tablou la care să se uite în fiecare zi și să-și aducă aminte de unde anume începuse fericirea ei. 

 În casa cu mansardă, fetița avea oglinzi, oglinzi mari, cât un perete. Avea oglindă pe hol, în stânga, cum intrai în casă.

Oglinda care se afla pe hol, în stânga, cum intrai în casă, era pătrată.

De ce era pătrată? 

Pentru că imediat ce intra sau ieșea din casă, fetița fluture voia să-și aducă aminte că e în siguranță, că are un loc al ei la care să se întoarcă și că tot ce-a construit până atunci a fost prin forțele proprii.

Pentru că odată ce ieșea din casă, voia să iasă cu sufletul împăcat.

Pentru că odată ce intra în casă, voia să intre mândră de ea și de oamenii frumoși din jurul ei.

În casa cu mansardă, în camera de zi, fetița fluture n-avea oglindă. N-avea oglindă, dar avea fereastra imensă. 

De cum intra în casă, fetița fluture își lăsa toate hainele pe hol și pășea încet spre fereastră. Acolo se vedea cel mai bine. Fereastra fetiței fluture era împodobită cu luminițe, astfel că seara, când toate luminile din casă erau stinse, fetița putea încă să-și vadă trupul.

În timp ce-și deschidea nasturii cămășii albe, se mai apropia puțin de fereastră. Și cu cât era mai aproape, cu atât hainele de pe ea cădeau mai încet. 

Fetiței fluture i-ar fi plăcut să se privească în oglinzi până când ochii i-ar fi lăcrimat. Și-ar fi dat seama câte detalii a pierdut până atunci.

În casa ei, fetița fluture ar fi umblat goală. Ar fi umblat goală pentru că doar așa și-ar fi descoperit detaliile pe care a vrut să le țină mereu ascunse.

Ar fi umblat goală pentru că și-ar fi dat seama că hainele n-au niciun rost pe un trup care nu trebuie să fie acoperit.

Ar fi umblat goală pentru că doar așa trupul ei ar fi prins viață.

Când rămânea goală și își vedea propriul trup reflectat în geam, își aducea aminte cât de mult și l-a urât de-a lungul vieții și se gândea că până la urmă depinde de fiecare cum percepe frumusețea.

Ciudat lucru, să se gândească fetița fluture la astfel de jocuri. Era destul de timidă. Fetița fluture a fost o fetiță destul de timidă. 

Când era mică, ea ține minte că a avut prieteni. Avea prieteni și prietene, despre care am vorbit puțin și la început.

Prieteni pe care și i-a descoperit de-a lungul existenței. Prieteni pe care îi aștepta tot anul, până venea vara, anotimpul ei preferat, când știa că-i va putea îmbrățisa. Prieteni pe care îi considera frați, alteori iubiți. Prieteni pe care i-a pierdut de-a lungul timpului, dar care au rămas veșnic în amintirea ei.

Fetița fluture avea prieteni doar pe timpul verii pentru că știa că doar atunci se simțea împlinită. Știa că doar când e vară putea să zburde exact așa cum își dorea cu adevărat-goală, știa că putea fi ea fără ca nimeni să o judece.

În dormitorul cel mare, în care își avea patul cu baldachin, fetița fluture avea deasupra lui o uriașă oglindă rotundă.

De ce era rotundă? Pentru că dormitorul era locul în care fetița fluture mereu se întorcea. Atunci când era tristă, atunci când era veselă și mai ales, atunci când trebuia să se odihnească.

De dormitor își amintea încă din copilărie, când toată casa în care locuia era compusă din două dormitoare pătrate.

Când intra în dormitor și se privea în oglindă, în ochii fetiței fluture se derula toată viața ei. Pentru o secundă, devenea din nou fluturele cu mutră de băiețel îmbrăcat în albastru.

În opinia fetiței fluture, oglinzile simbolizau adevărul indiferent de forma pe care o aveau acestea.

În propria-ți imagine te pierdeai dar și reveneai cu picioarele pe pământ odată ce realizai unde te afli și cine ești.

Fetița fluture n-a știut mult timp cine e. S-a căutat prin multe flori, a încercat să zboare cât de repede a putut, dar hainele erau tot mai strânse pe trupul ei. A încercat să fugă de tot ceea ce găsise, dar și-a dat seama că alergatul i se potrivește.

Când s-a privit pentru prima oară în fereastra oglindă, atunci și-a dat seama cine este cu adevărat. De-atunci n-a mai alergat de teamă, ci fiindcă îi făcea plăcere.

Ea era fetița fluture, o fetiță mică și frumoasă cu ochi blânzi și triști, dar vai, cum se luminau când te vedeau . 

În casa ei mai existau și fotolii. Fotolii la fel de mari și vechi în care dacă te așezai simțeai că te scufunzi. Deși erau vechi, nu miroseau în niciun caz a naftalină. Fetița se îngrijea mereu ca toate obiectele din casa ei să aibă un miros plăcut de vară.

Primăvara, toamna și iarna pe fetița fluture n-ai fi recunoscut-o. Dacă ai fi trecut pe lângă ea pe trotuar, în timp ce te îndreptai spre magazin să-ți cumperi pâine și ouă pentru micul dejun, n-ai fi zis că e ea. Ai fi încercat să te uiți în ochii ei, dar n-ai fi reușit. Își ținea ochii doar în pământ în acele anotimpuri. 

"Hei, fetiță fluture!" ai fi strigat după ea

Și atunci, cei mai mari și căprui ochi pe care i-ai văzut vreodată, și-ar fi schimbat poziția spre fața ta. Ar fi clipit pentru o secundă, fetița fluture. Și chiar atunci, în fața ei, ți-ai fi dat seama că te dezbracă din priviri. Că ar face orice doar s-o privești și tu o dată așa cum te privește ea pe tine.

Fetița fluture a fost o fetiță timidă, până în momentul în care n-a mai fost. Nu se știe unde s-a produs această ruptură de trecut, dar fetița fluture a renăscut. Cum se naște un fluture?

Și-a dat seama că toate anotimpurile sunt frumoase în felul lor, că în viața ei poate fi vară oricând, atâta timp cât sufletul îi e tânăr și că orice oglindă în care se privește, mare sau mică, o arată fix așa cum îi era frică să se vadă, dezbrăcată.

De aceea, casa pe care și-o imagina fetița fluture era plină de oglinzi. În oglinzi, fetița fluture își vedea toată frumusețea pe care nu știa c-o are, în oglinzi nu trebuia să-și mai ascundă nicio parte a corpului pentru că ele îi arătau totul. În oglinzi se vedea pe ea cu adevărat. 

În casa fetiței fluture, care era plină de oglinzi, mai existau și tablouri. Tablouri ale vieții ei trecute. Tablouri ale tuturor persoanelor dragi din viața fetiței fluture. Tablouri pe care ea le-a pictat exact atunci când se gândea că nu poate să picteze. 

Unul dintre tablourile fetiței fluture se afla chiar la intrarea în casă, pe partea stângă. 

Agățat de peretele alb, tabloul era plin de culori. 

Culori aruncate pe o pânză. 

O joacă de copii. 

Dar fetița fluture n-ar fi spus la fel. 

Acolo erau toate sentimentele ei.  

Acolo, în tabloul colorat așezat pe un perete alb, era aruncată toată fericirea pe care fetița fluture n-a mai fost în stare s-o aibă. Și-a pictat fericirea în loc s-o țină acolo unde îi e locul, în suflet. 

Dacă te-ai fi descălțat la intrarea în casa fetiței fluture, ți-ai fi lăsat pantofii pe un covor roșu care se afla în dreapta ușii. Fetița fluture ți-ar fi spus: "Hai, intră, te rog!"

Atunci, în camera de zi, ai fi văzut un alt tablou, mult mai mare decât cel pe care l-ai văzut la intrare. Un tablou cu o ramă de aur. 

"Uite, tu ești!" ți-ar fi spus fetița fluture

Și atunci ți-ai fi dat seama că ai pierdut-o. 

Fetița fluture te-a pictat pe tine, zburând și căutând o casă. Fetița fluture a pictat și casa. 

Fetița fluture intra în casa pe care a pictat-o și îți făcea cu mâna. 

Tu zburai mai departe, în speranța că într-o zi vei regăsi casa fetiței fluture.

Sursa: https://ro.pinterest.com/pin/Aanom2ZemxhjdXhQ9RvxOuGfb3k5TQyt9RX89O5LwK6-KV1g4PK9ACE/