Fetița mării și fetița muntelui

Au fost odată ca niciodată două fetițe. 

Pe prima, care era fetița mării, o chema Rază de Soare.

Pe a doua, care era fetița muntelui, o chema Luna.

Prima fetiță, care era fetița mării, avea părul lung și blond, ochi albaștri și un ten închis la culoare, aproape ca ciocolata cu alune. Rază de soare mirosea mereu a apă sărată și a scoici.

A două fetiță, care era fetița muntelui, avea un păr atât de negru încât toată lumea care o vedea credea că e vopsită. Ei nu știau că înainte să se nască, mama ei și-a spus "mi-aș dori o fetiță cu părul atât de negru, ca Albă-ca-Zăpada". Fetița muntelui avea ochii blânzi, mari și căprui. Te-ai fi pierdut instant dacă ai fi privit-o, de aceea multă lume evita să se uite în ochii ei. Luna mirosea mereu a fructe de pădure și a pin.

Fetițele n-aveau habar una de alta, până într-o zi. 

Părinții fetiței mării i-au spus într-o zi: "Rază de Soare, n-ai vrea să mergem într-o călătorie?"

Rază de soare a avut atunci cei mai mari și albaștri ochi pe care i-a văzut cineva vreodată. Ea nu plecase niciodată nicăieri. Marea era casa ei, pescărușii prietenii, iar apa era locul în care se simțea liberă.

În cele din urmă, deși inima îi bătea cu putere, și-a întrebat părinții: "Unde mergem?"

Părinții fetiței mării au răspuns: "Mergem la munte."

"La munte...", se gândea fetița mării. Nici măcar nu știa ce înseamnă asta, dar a acceptat. Știa că într-o zi va trebui să vadă și alte locuri, să întâlnească alți oameni, să se simtă vie.

Așa că, pe nepusă masă, în cea mai călduroasă zi a lunii Iulie, fetița mării a ajuns la munte. Tot ce-a putut să vadă în momentul acela au fost pădurile, copacii și casele mici din vârf de munte. 

"Ce sunt acestea?", și-a întrebat Rază de Soare părinții, când a văzut o turmă de oi coborând în direcția ei.

"Oi", au răspuns părinții.

"Noi nu avem oi la mare", le-a spus Rază de Soare.

"Nu, nu avem oi, dar avem pescăruși." i-au răspuns părinții fetiței mării.

Atunci, Rază de Soare și-a dat seama cât de mult le simte lipsa pescărușilor.

După ce-au mai mers o bună bucată de timp, Rază de Soare a descoperit fructele de pădure.

"Ce sunt acestea?", și-a întrebat Rază de Soare părinții.

"Fructe de pădure." au răspuns părinții.

"Noi nu avem fructe de pădure la mare." a spus atunci Rază de Soare

"Nu, nu avem, dar avem pește". i-au răspuns părinții fetiței mării

Atunci, Rază de Soare și-a dat seama cât de amuzată era când vedea peștii cum se plimbă și se grăbesc înotând.

Peste câtva timp, s-a lăsat seara. 

Rază de Soare a descoperit atunci cea mai frumoasă fetiță pe care a văzut-o vreodată, fetița muntelui.

Rază de Soare a întrebat: "Cum te cheamă?"

"Luna", a răspuns fetița muntelui.

"Eu sunt Rază de Soare", a spus fetița mării.

"Unde locuiești?" a întrebat Luna.

"La mare." a răspuns Rază de Soare.

"N-am fost niciodată la mare." a spus fetița muntelui.

"E foarte frumos la mare. Poți să stai în apă și să înoți cât e ziua de lungă, până nu-ți mai simți mâinile și picioarele și gâtul îți înțepenește, poți să vezi pescărușii cum zboară deasupra apei și în drumul lor, te salută și pe tine, poți chiar să stai pe nisipul cald și să cauți scoici." a povestit cu dor în suflet, fetița mării.

"Vrei să spui că la mare nu sunt oi, nu sunt copaci, nu sunt fructe de pădure?" a întrebat mirată fetița muntelui.

"Nu, nu sunt, dar ce bine e." a spus atunci fetița mării și grăbită, s-a dus spre părinții ei.

"Aș vrea să plecăm la mare, acasă. Nu mă simt în largul meu aici." le-a spus fetița mării părinților ei.

"Plecăm, Rază de Soare, dar de-acum încolo, vom merge în câte o călătorie în fiecare an. În felul acesta, te vei descoperi și îți vei da seama cine ești cu adevărat." au spus în cele din urmă părinții fetiței mării.

Sursa: https://ro.pinterest.com/pin/504192120786227172/