Fetița de astă vară

 M-am speriat. Am crezut c-o să rămân într-un trecut în care voi fi pe vecie mică. N-am vrut să am sindromul Peter-Pan. N-am vrut nici măcar să fiu Peter-Pan vreodată.

Am vrut să fiu eu, fix așa cum sunt. Doar că m-am speriat de mine. M-am speriat de ce pot să devin, m-am înfricoșat de mine în oglindă, m-am panicat că nu pot să cresc. 

Dar n-am vrut niciodată să rămân mică. 

Întotdeauna am fost încăpățânată, întotdeauna am vrut mai mult de la mine dar fără ajutorul celorlalți. Asta denotă independență, nu?

Se gândea Rază de Soare pe când îi scria o scrisoare Fetiței Lunii.

Deși Rază de Soare a plecat cu sfială din locurile în care a copilărit, nu le-a uitat niciodată. Deși a vizitat-o și pe Fetița Lunii de-atâtea ori și chiar au devenit cele mai bune prietene, asta nu înseamnă că și-a uitat amicii din trecut.

Prin toate câte a trecut, au făcut-o pe Rază de Soare ceea ce este acum. Oamenii pe care i-a salutat în drumul ei, i-au fost martorii a nenumărate fapte întreprinse de-a lungul vremii.

Cu toate acestea, acum, după atâta vreme, Rază de Soare are o singură prietenă, pe Fetița Lunii. 

Dacă s-ar fi gândit Rază de Soare c-ar fi putut întâlni o persoană ca Fetița Lunii acum 10 ani, dacă măcar cineva i-ar fi povestit despre cineva inexistent cu personalitatea vulcanică a Fetiței Lunii, Rază de Soare ar fi râs cum râde ea de obicei. 

Știi cum râde Rază de Soare?

Ei bine, când râde Rază de Soare totul se face roșu în jurul ei. Nu mai vede nimic și pe nimeni și parcă ar vrea să râdă neîncetat. 

Rază de Soare știe că atunci când râde se înroșește la față e mai ceva ca un pepene răscopt, dar nu-i pasă. 

Știi de ce nu-i pasă?

Pentru că Rază de Soare știe cel mai bine să râdă. 

Asta i-a plăcut de mult, de când era mică. Chiar dacă a stat acolo, cu familia ei și cu prietenii ei cei vechi, ei tot îi plăcea să râdă.

Acum, în prezent, când s-a redescoperit, râde în continuare.

Poate că Rază de Soare n-are prieteni, poate i-au mai rămas doar unu sau doi pe care îi vede doar atunci când trebuie, dar măcar e împăcată.

Trebuie să fie împăcată, altfel ce ar mai rămâne?

Ar mai rămâne Fata Lunii, care nu o judecă decât atunci când e și ea nervoasă. 

Dacă le-ați vedea pe Rază de Soare și pe Fata Lunii cum sunt când se ceartă, v-ați dori cu singuranță să le vedeți cum sunt când se împacă.

Prietenie mai mare ca aceasta nu s-a văzut în toată lumea.

Până astă-vară, Rază de Soare n-avea o prietenă ca Fata Lunii. Până astă-vară, Rază de Soare s-a decis să fie sinceră, și orice-ar fi, chiar dacă și-ar pierde toți prietenii vechi pe care i-a căpătat în ani de chin, așa să fie. 

Rază de Soare s-a decis să fie sinceră.

Astă vară, Rază de Soare a luat-o din nou pe căi greșite, dar a descoperit-o pe Fata Lunii.