Aducerea aminte

Dacă n-o s-o păstrez aici am impresia că din memorie o să-mi dispară.

Ca orice lucru peste care se pune praful dacă nu ai grijă.

La fel de masivă ca un bărbat, de cele mai multe ori cu baticul pe cap și bastonul în mână, aceasta a fost mamaie așa cum mi-o amintesc încă.

Aș putea să scriu "bunica", să dea puțin mai bine atunci când citești, dar dacă n-o strigam așa, ce sens ar avea ca alții s-o știe astfel?

Pe strada Luncii am impresia că mereu au locuit aceeași oameni bătrâni.

Nu s-au schimbat nici după moartea ei. Poate doar au mai murit și alții.

Peste cei care au rămas, n-au trecut anii.

Mamaie, femeia aceea corpolentă cu mersul greoi și privirea dură.

Mamaie, cea care mă aștepta mereu în pragul casei și mă strângea în brațe până îmi trosneau oasele. Până la un moment dat când n-a mai facut-o.

N-am înțeles niciodată de ce.

Cu toate astea, de fiecare dată când intram și o vedeam în bucătărie îi spuneam cu voce tare: "Săru'mâna, mamaie. Ce faci?"

Încercam să mă apropii din nou de ea, s-o fac să mă îmbrățișeze ca înainte, dar ceva parcă o reținea.

N-am înțeles niciodată ce.

Mamaie, cea pe care nu mi-o mai aduc aminte de când eram mică, ci doar de câțiva ani încoace, când am mai crescut puțin, am ajuns la școală și nu-mi mai plăcea să-mi petrec verile pe strada Luncii la numărul 50.

Aș vrea s-o cunoască toți pe mamaie.

Atunci când nu purta batic, avea un păr destul de bogat pentru vârsta ei.

Ochii ei căprui mă făceau mereu să cred că în ciuda răutăților care se spuneau despre ea, era un om bun.

Avea mâini atât de puternice și de fiecare dată imi dădeam seama de lucru ăsta atunci când frământa coca pentru cozonaci sau pâine.

Făcea cea mai bună pâine și cei mai buni cozonaci din câți am mâncat.

Sunt curioasă s-o văd  în minte de-atunci, de când eram bebeluș.

Nu am dubii că m-a iubit enorm.

Ea mă mângâia mereu pe spate înainte să adorm și tot pe ea o trezeam atunci când se oprea.

Obiceiul ăsta cu mângâiatul mi-a rămas până în ziua de azi, doar că acum ea a plecat. A plecat de câțiva ani.

Mi-o amintesc pe mamaie ca fiind o femeie puternică atât la propriu cât și la figurat. Aș putea spune chiar că unii oameni se temeau de ea.

Mamaie, cea care putea sa ridice greutăți așa de mari încât ar fi uimit și un bărbat.

Sunt sigură că a avut și defecte, dar toate calitățile ei le regăsesc astăzi în mine.