Vineri, Decembrie

Astăzi n-am scris în caiet cu stiloul. Azi s-a întâmplat în așa fel încât să apăs pe taste și să scriu pe blog.
Mi-am spus mie, în gând, c-o să încerc să scriu câte puțin în fiecare zi. Pentru asta nu îți trebuie lumină.
Ca să citești o carte, măcar câteva pagini, ți-ar trebui măcar o sursă de lumină. N-ai cum să citești pe întuneric.
Nu e așa negru întunericul, dar n-ai cum să vezi albul din întuneric. Întunericul din alb sigur îl poți vedea. Pentru că nu este întuneric.
Mi-am permis să încep așa, pentru că oricum nu știu unde vor duce rândurile scrise aici, sau cele scrise pe caiet, cu stiloul.
Da, mi-am ales un stilou cu care să scriu în caiet.
Dacă vrei să scrii ceva, n-ai cum s-o faci cu pixul. Nu se cade. Hârtia pentru scris nu e făcută să fie atinsă de pasta pixului ci doar de cerneala stiloului.
Hârtia și stiloul sunt suflete pereche. Pixul e doar un trecător prin viața hârtiei.
Chiar dacă hârtia mai suge câteodată viața stiloului, tot sufletul lui pereche rămâne. Așa au fost făcuți să fie.
Mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama.
Poate o zi, în care n-am scris cu stiloul pe hârtie.