D-ale măritișului

Mi-am spus întotdeauna că n-o să mă mărit. N-am fost niciodată genul care să aștepte prințul pe cal alb care s-o ia de la ai ei și s-o ducă la palat.

Bine, nu că m-ar deranja să locuiesc într-un palat, dar fără să fiu legată de prinț din cauza unor acte pe care amândoi să le semnăm tineri și îndrăgostiți.

Se pare că până la urmă și femeile din generațiile mai vechi sunt de părerea mea.

Zilele trecut am prins o discuție între mama și trei femei (rude de-ale mele prin alianță).

Ce-am prins eu aici nu are neapărat un fir narativ, dar am zis s-o iau ca atare.

După cum spuneam, cele trei femei în frunte cu mama, stăteau în jurul unei mese micuțe, negre, în sufragerie.

Mătușă-mea înghesuise pe spațiul neîncăpător de toate: alune sărate, ciocolată neagră cu 75% cacao și bucățele de ananas din conservă.

S-au mâncat toate,

Ca de obicei, mama a inițiat discuția.

Le povestea celor trei despre o prietenă din copilarie care a avut probleme cu măritișul, dar care până la urmă a avut succes în viață.

-N-a vrut, și n-a vrut-o că era săracă. Îți dai seama în ce situație era, divorțată, la facultate și cu copil. a început mama să povestească.

În timp ce se gândeau fiecare la viața lor și la ce urmau să povestească, cele trei femei o ascultau pe mama vorbind.

Mătușă-mea și sora ei ( Vicky), stăteau amândouă în fața mea, pe două scaune fără spătar.

Mama lor (bătrâna) era în stânga mea, pe canapeaua de catifea cu colțar.

-Eu îl luam tot timpul și îi arătam pe carte, ii dădeam să mănânce, era ca nepotul meu, povestea mama despre ăla micu' al prietenei ei ( care acum e cam de vârsta mea).

Când începe mama să povestească ceva, de fiecare dată i se aprinde o flacără în inimă, ca și când ea ar fi cea despre care povestește.

Atunci vorbește mai tare, și mai tare, până când tata îi spune: "Mai încep, că trezești copilul ". (copilul fiind al meu Damian).

-Ne-am mai văzut noi de atunci, dar nu așa, a adăugat mama în șoaptă.

Aia bătrână o întrebase între timp dacă a mai ținut legătura cu prietena asta despre care povestea.

-Dar cum e mai bine, ca tine sau ca mine? am întrebat-o o dată când a venit pe la mine, adăugă mama.

-Păi ca mine, că pot să fac ce vreau.
Îți dai seama ce noroc am, că mi-a dat și copil și mi-a redat și libertatea.

Deci asta-i cheia! Să faci copilul și să umbli zburătoare prin lume. Pe asta am înțeles-o!

-Până să rămână gravidă, bărba-su era cu una, care s-a împrietenit cu mă-sa, și au o fată acum care are un defect; continua mama.

***

-Tu nu suferi pentru fata ta? întrebă mama pe-aia bătrână.

-Păi ea a divorțat, ea trebuia să sufere.

-Fiecare consideră binele în felul său. a deschis gura și Vicky în cele din urmă.

- Ea așa credea, ca așa trebuie să fie, să fii măritată, încerca mama să-i explice lui Vicky de ce bătrâna era atât de înverșunată în privința divorțului ei.

Din câte am putut să-mi dau seama din discuțiile lor, Vicky a divorțat de două ori și are trei copii, doi băieți și o fată.

-Ea așa vedea, vedea binele tău, îi spunea mama lui Vicky.

-Dar era binele ei, i-a răspuns Vicky.

-Păi tu mai ești supărată pe tata? întreabă din senin și mătușă-mea.

-Da, zice bătrâna.