Postare în care mă plâng

Am vrut să încep această postare la 6.48 am, dar întâmplarea a făcut ca puiul să fie treaz și dornic de a fi băgat în seamă, așa că am luat atitudine. L-am smotocit și iubit până n-am mai putut, apoi i-am dat "somniferul" lui preferat, laptele.

Ce voiam eu să spun la ora aceea și reușesc abia acum, la 7.27 am, am cam uitat pe parcurs, dar acum voi menționa că sunt destul de obosită. 

Nu spun că e greu, doar că sunt obosită. Fizic n-aș fi, că zilele trecute am reușit să duc un antrenament de 30 de minute la bun sfârșit, dar parcă tot nu mă pot mișca atunci când soarele apune și este în sfârșit liniște. 

Nu vreau să mă smiorcăi și să dau vina pe nimeni, dar parcă aș dormi o zi întreagă.

Nimic din ce o să se întâmple mai departe și nimic din ceea ce s-a întâmplat până acum n-o să mă facă să fiu mai fericită decât în momentul ăsta, dar tot sunt obosită.

Cel mai mult mă enervează că seara, după ce puiul adoarme în sfârșit profund, nu pot să stau și eu cu omul meu să povestim sau să ne îmbrățișăm. Nu pot pentru că mi-e somn și adorm imediat ce pun capul pe o pernă, oricare ar fi ea.

E prima oară când mi se întâmplă asta, toată "asta", dar vreau să spun că e foarte obositor. Și realizez că ăsta e doar începutul.

Am crezut că voi putea avea energia neceasară pentru a reuși, dar îmi trebuie mult prea multă.

Repet, asta nu e o postare în care mă vait că e greu să fii mamă, NU!

E greu, dar e foarte frumos.

Este cu siguranță ceea ce aveam nevoie în viața mea pentru a-mi da seama că pot face foarte multe lucruri de care nu credeam că sunt capabilă.

Trebuia să se întâmple și s-a întâmplat. 

Știu că mai am resurse de energie ascunse pe undeva în corpul meu și le voi găsi.

Le voi aduce la suprafață și atunci nimeni nu-mi va mai sta în cale.

Trebuie să fiu plină de energie pentru că nu-mi doresc absolut deloc să îmbătrânesc înainte de termen sau să mă văd tot timpul plângând de oboseală. 

Și stiu și care-i remediul!