Doza de fericire

E greu să scrii sau să creezi când ești fericit.

Cel puțin asta este părerea mea.

E și mai greu să spui că ești fericit. Nu să simți tu din adâncul ființei tale că ești fericit, ci s-o spui cuiva.

Oamenii nu prea înțeleg cum e treaba asta cu fericirea.

Cel puțin oamenii pe care i-am intalnit eu.

Oamenii pe care i-am intalnit eu cred că odată ce începi să ai o vârstă, trebuie ( e necesar, e scris într-un manual) să urmezi anumiți pași.

Dacă nu i-ai urmat și te-ai mutat un pic mai la stânga, nu e bine.

Dar dacă spui că vrei să fii fericit, atunci intervine marea dilemă.

Oamenii nu știu cum să fie fericiți. Ei sunt mulțumiți de rutină.

Nu cred că are nimeni habar că poți să fii fericit o viață, dacă știi cum s-o faci.

Nu cred că își imaginează nimeni că inima poate sa-ti tresalte si dupa cativa ani asa cum a facut-o la început.

Nu cred că cineva se gândește ca pielea de găină este esențială atunci când simți cu toți porii.

Nu cred că poate sa-i treaca cuiva prin cap ca gesturile mărunte sunt cele mai importante si ele fac diferenta.

Nu cred că nefericirea e opusul fericirii, ci obișnuința ( rutina).